Apa, cea mai de preț comoară

Ce bucurie să te poți sătura de apa potabilă și să nu duci grija zilei de mâine pentru a putea pregăti mâncare în condiții sigure de igienă. Familia noastră din comunitatea din Tărian se poate odihni acum la căsuța lor nouă unde tocmai am finalizat săparea unui puț de unde se pot alimenta cu apă potabilă. 

Cu toții îi știm pe Albert, pe Aniko și pe cei doi copii ai lor. Acum câteva luni am pornit în aventura de a le construi o casă unde să poată locui în siguranță, în condiții bune.

După campania de strângere de fonduri de anul trecut, am reușit să realizăm acest vis. Mai multe persoane au fost sensibilizate de situația familiei lor și, cu ajutorul lor financiar, Albert, Aniko și cei doi copii trăiesc astăzi într-o căsutâ nouă. Nu le mai plouă în casă, au o sobă care îi încălzește și pe care gătesc, de asemenea. 

 

 

Această căsuță a fost construită pe un teren al primăriei locale, într-o zona în care locuiește o parte din comunitatea de romi, iar în această zonă nu există acces la apă potabilă, exista câteva foraje personale, dar foarte puţine familii au avut posibilitatea sa facă acest lucru. 
Familia lui Aniko, ca şi multe alte familii din comunitatea de romi, aduceau apă pentru gătit şi pentru băut de la vecinii care dețin o pompă sau o fântână, iar pentru spălat haine și baie foloseau apă din râu. Ca să ia apă din râu se expuneau la pericole, malurile fiind abrupte și cărau aceasta apă în găleţi pană acasă. Adesea erau nevoiți să facă acest lucru de mai multe ori pe zi pentru că apa din Criş o foloseau şi pentru baie. 

Nevoia de apă potabilă fiind una astringentă, ne-am gândit să facem un foraj și pentru această familie, ca să nu mai fie necesar să aducă apă de la vecini sau din râu.

Şi de data aceasta, cu ajutorul unor oameni cu inimă mare, Hope 4 Kids International, forajul s-a realizat și s-a instalat o pompă de apă chiar în curtea familiei, iar ei se pot bucura de această resursă. 

acțiune

Mai multe postări

Bogdan, un tânăr care se remarcă

Aceasta este povestea unui băiat, povestea care poate fi a oricăruia dintre noi. El este unul dintre băieții care au reprezentat România la meciul de Rugby